Anunțuri

Deplasare Franța

Am avut pe 25 iunie o întâlnire de lucru foarte productivă cu domnul Franck Raynal, primarul orașului Pessac, din zona metropolitană Bordeaux, Franța, însoțit de François Sztark, adjunctul său pentru relații internaționale.

Am discutat despre drepturile muncitorilor români detașați în Franța, despre situația comunității românești din Nouvelle Aquitaine și despre posibilitățile de colaborare culturală și economică. A fost agreată o agendă clară a următoarelor activități.

Am stabilit că vom demara împreună, într-un termen scurt, demersuri pentru o serie de reuniuni de cooperare între structuri administrative și de afaceri românești și franceze.

Pentru cooperarea culturală și educațională punctul de plecare a fost conferința L’Amitié franco-roumaine, une belle histoire qui continue, susținută cu o zi înainte de scriitorul și profesorul Ciprian Apetrei, la care am asistat alături de oficialitățile franceze. Doamna Claudia Puiu, coordonatoarea școlii românești de la Bordeaux, care a organizat conferința împreună cu Comitetul de prietenie al orașului Pessac, a subliniat eforturile depuse până în prezent și posibilitățile foarte bune de dezvoltare. Domnul Ciprian Apetrei și-a manifestat întreagă susținere și disponiblitate de a participa la proiectele viitoare din această zonă.

La discuție a participat și domnul Florian Diaconu, președintele Clubului oamenilor de afaceri liberali Franța, care a evocat oportunitățile de colaborare economică dintre oamenii de afaceri francezi, dar și români stabiliți în Franța, și autoritățile și mediul de business din România.

Metropola Bordeaux este o zonă foarte dezvoltată, cu o tradiție a învățământului medical și ingineresc, la care se adaugă, bineînțeles, agricultura, în special cultura vinului. Cooperarea economică între România și Franța este importantă pentru a ajuta afacerile românești și a le internaționaliza.